joi, 1 iunie 2017

Actori de la Hollywood cu rădăcini românești


    Pe site-ul Positive News Romania (de unde am preluat ideea materialului de faţă), au fost câteva comentarii ce m-au lăsat literalmente perplex, făcându-se referire la faptul că „rădăcinile astea n-au prea fost româneşti, ci, mai degrabă, evreieşti”. Câtă îngustime! De vor mai fi să fie astfel de comentatori, pentru cultura lor generală, le amintesc că la ora actuală sunt cu mult peste 500 de actori americani…evrei, la care să mai adăugăm numeroşi regizori, scenarişti ş.a.m.d. Mai mult decât atât, sunt o grămadă de actori în industria americană de film de origine, sau cu rădăcini britanice, australiene, italiene şi de pe unde or mai fi. 
   Nu am inclus în "castingul" de faţă actori români care au jucat în mari filme americane, cum ar fi Marcel Iureş - regăsit în Mission: Impossible (1996), Hart's War (2002), Pirates of the Caribbean: At World's End (2007) - sau Maia Morgenstern, cu o interpretare fabuloasă în The Passion of the Christ (2004), dar care şi-au păstrat cetăţenia şi domiciliul de baştină.
    Şi încă ceva. Ordinea pe "afiş" a fost făcută în funcţie de anul naşterii.

Béla Lugosi

   Numele său real a fost Béla Ferenc Dezső Blaskó şi s-a născut la data de 20 octombrie 1882 la Lugoj, parte a teritoriului Austro-ungar la acea vreme (d. 16 august 1956, Los Angeles, SUA)
 
   A devenit celebru mai ales pentru rolul Dracula, mai întâi pe Broadway, dar mai ales după prima ecranizare (1931) a povestirii clasice despre vampiri a lui Bram Stoker.  
Dacă parcurgem filmografia sa, se pare că avea o predilecţie pentru filmele horror: Murders in the Rue Morgue (1932), White Zombie (1931), Night of Terror (1933), Mark of the Vampire (1935), Son of Frankenstein (1939), Night Monster (1942), Bride of the Monster (1955).

Edward G. Robinson

 Edward G. Robinson (pseudonimul lui Emanuel Goldenberg, (n. 12 decembrie 1893, Bucureşti - d. 25 ianuarie 1973, Hollywood, California) a fost un actor american de origine român evreu. După o carieră cinematografică de peste cinci decenii (1916-1972), 112 de filme şi un Oscar decernat postmortem în 1973 pentru întreaga sa carieră, Institutul American de Film l-a clasat pe Robinson printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea.
   A debutat cu pelicula Arms and the Woman (1916), dar, cu timpul, a devenit o figură emblematică în roluri de gangster.
   A mai jucat în: Little Caesar (1931), The Man with Two Faces (1934), Black Tuesday (1954), The Ten Commandments (1956), My Geisha (1962), Batman (1967), Mackenna's Gold (1969). 
John Houseman

    S-a născut cu numele Jacques Haussmann, (n. 22 septembrie 1902, Bucureşti - d. 31 octombrie 1988, Malibu, California) şi a fost un actor britanico-american de origine română şi producător de film, adoptând numele de scenă John când a emigrat în SUA, în 1925.
   A devenit cunoscut pentru colaborarea sa extrem de populară cu regizorul Orson Welles de când lucrau pentru Federal Theatre Project şi până la producția de Citizen Kane (1941), acesta din urmă fiind considerat de mulți critici, cinefili și fani a fi cel mai mare film al tuturor timpurilor.
   Cariera sa în cinematografie a fost răsplătită în 1973 cu două premii majore, ambele pentru acelaşi film, The Paper Chase, şi rol, Charles W. Kingsfield Jr.: - Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar; Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar.
   A mai jucat în: The Paper Chase (1973), Rollerball (1975), Three Days of the Condor (1975), The Cheap Detective (1978), The Fog (1980), Murder by Phone (1982),  Bright Lights, Big City (1988),  Another Woman (1988), The Naked Gun: From the Files of Police Squad! (1988).

Johhny Weissmuller

  Peter Johann Weissmüller, (n. 2 iunie 1904, în cartierul Freidorf din Timişoara, parte austro-ungară,  d. 20 ianuarie 1984, Acapulco, Mexic) a fost un sportiv şi actor american de origine română. Părinţii săi fiind şvabii bănăţeni şi care au emigrat în SUA pe când acesta abia împlinise vârsta de şapte luni. 
   S-a remarcat mai întâi ca sportiv, ca înotător, disciplină în care a fost de cinci ori campion olimpic (1924-1928), a dobândit 67 de titluri mondiale şi 52 de titluri naţionale. A deţinut recordurile la stilul liber la toate probele, de la 100 de yarzi şi până la jumătatea de milă, şi a fost primul care a înotat 100 m sub un minut. 
   Ca actor a devenit celebru graţie rolului său în seria de filme Tarzan, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs şi care au început în anul 1932 cu Tarzan the Ape Man (Tarzan omul-maimuţă).

Duncan Renaldo

   Renault Renaldo Duncan (n. 23 aprilie 1904, comuna Oancea, Galaţi  – d. 3 septembrie 1980, Goleta, California) a emigrat în America în anii 1920, însă a avut ceva probleme în 1934 cu autorităţile locale, fiind arestat şi acuzat pentru intrare ilegală în SUA.  Iniţial declarase ba că este grec de origine, ba că s-a născut Camden, New Jersey, ori că nu şi-a cunoscut părinţii biologici. Procurorul de caz a lămurit definitiv naţionalitatea sa, prezentând documente oficiale ce au fost puse la dispoziţie de consulul român.
   A debutat în cinematografie cu roluri minore, deşi, în 1939, a avut o prestaţie apreciată în seria The Three Mesquiteers, unde a avut rol de cowboy latin. Cariera sa va culmina cu rolul din serialul de televiziune The Cisco Kid, personaj cu care va fi identificat şi pentru care a fost răsplătit în 1960 cu o stea pe Walk of Fame.
   A mai jucat în: Lady Luck (1936), Zorro Rides Again (1937), Oklahoma Renegades (1940), For Whom the Bell Tolls (1943), Sheriff of Sundown (1944).

Sylvia Sydney

    Născută Sophia Kosow  (n. 8 august 1910, Bronx, New York – d. 1 iulie 1999, New York), a fost fiica unui rus, Victor Kosow, şi a unei modeste croitorese din Bacău, Rebecca Kosow, da care, după divorţul din 1915, s-a recăsătorit cu un medic stomatolog, Sigmund Sidney, ce a adoptat-o cu toată dragostea pe micuţa Sophia.
   A devenit actriță la vârsta de cincisprezece ani, ca modalitate de a învinge timiditatea. Sidney a apărut într-un șir de filme, adesea jucând prietena sau sora unui gangster, însă în compania unor actori celebri, cum ar fi Spencer Tracy, Henry Fonda, Joel McCrea, Fredric March, George Raft sau Cary Grant. A avut peste o sută de roluri, a fost nominalizată la un Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar(Summer Wishes, Winter Dreams - 1973), a câştigat un Glob de Aur (An Early Frost - 1985), plus alte trei premii.
   Din filmografie: An American Tragedy (1931), Madame Butterfly (1932), Les Miserables (1952), God Told Me To (1976), Damien: Omen II (1978), Beetlejuice (1988), Mars Attacks! (1996).

Stan Lee

    Născut Stanley Martin Lieber (n. 28 decembrie 1922) a venit pe lume în Manhattan, New York, chiar în apartamentul părinţilor săi emigraţi din România.
   Nu este un actor propriu-zis, de anvergură, însă a devenit va deveni celebru ca scriitor de benzi desenate, redactor, editor şi om de televiziune. Numele său va fi asociat pentru totdeauna cu personajele pe care le-a creat şi care, cu timpul, au fost migrat din paginile benzilor desenate pe marile ecrane, în filme cu mare succes şi cu încasări record.
   A colaborat mai întâi la revista Captain America Comics, De Comics, iar mai târziu la Marvel Comics. Super eroii săi au devenit de notorietate printre spectatorii de toate vârstele: Spider-Man, Fantastic Four, X-Men, Iron Man, Hulk, Thor, Daredevil, Doctor Strange, Black Panther sau Ant-Man.
   Din 2001 are o stea pe celebra alee a vedetelor, Walk of Fame. 
Nadia Gray

   Nadia Gray (23 noiembrie 1923, Bucureşti -13 iunie 1994, New York) a fost o actriţă de origine română. S-a născut dintr-un tată rus şi o mamă basarabeancă şi se numea Nadia Kujnir-Herescu. A fost căsătorită cu prinţul Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului, alături de care a părăsit România în 1940.
   A debutat în filmul L'inconnu d'un soir (1949), o dramă franţuzească, după care a urmat o filmografie de excepţie. Să amintim o parte:  The Spider and the Fly (1949), Night Without Stars (1951), Mourir d'amour (1961), Winnetou şi Old Firehand (1966), The Naked Runner (1967), dar cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.
Lauren Bacall  

    Născută Betty Joan Perske la New York, în data de 16 septembrie 1924. Părinţii săi erau evrei imigranţi, ale căror familii proveneau din Polonia, Franţa, România şi Germania. A fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart până la moartea prematură a acestuia. Lauren Bacall, actriţă şi fotomodel, s-a stins din viaţă la 12 august 2014, în urma unui accident cerebral. A avut numeroase apariţii în filme sau pe scenele teatrelor, iar în 1997 a fost recompensată cu un premiu Oscar  pentru rolul său în The Mirror Has Two Faces, interpretare ce i-a mai adus şi Globul de Aur şi nominalizări la premiile BAFTA, Felix şi American Comedy Award.
   A mai jucat în: To Have and Have Not (1944), Woman's World (1954), Shock Treatment (1964), Murder on the Orient Express (1974), All I Want for Christmas (1991), Chicago Hope (1998 – Serial TV), The Venice Project (1999).

Rosemary Harris

    Rosemary Ann Harris (19 septembrie 1927) s-a născut în Anglia, mai precis la Ashby-de-la-Zouch, comitatul Leicestershire, dar a copilărit în India, tatăl său  făcând parte din Forțele Aeriene Regale. Bunica lui Harris provine dintr-o familie de boieri din regiunea Munteniei, România.
   Harris și-a început cariera scenică în 1948, înainte de a-și face debutul pe Broadway în 1952, însă celebritatea a venit odată cu rolul din trilogia originală Spider Man, în regia lui  Sam Raimi, în care Rosemary Harris este chiar mătuşa Omului Păianjen, May Parker.  

Dustin Hoffman

    Dustin Lee Hoffman s-a născut la Los Angeles (n. 8 august 1937) şi provine dintr-o familie de emigranţi evrei din Ucraina, Polonia şi România.
   Este un artist polivalent şi un actor binecunoscut pentru paleta largă de personaje pe care le poate interpreta, în special roluri de antieroi şi personaje vulnerabile. A debutat în teatru, iar rolul din piesa Eh ia adus două premii de specialitate: Theatre World Award şi Drama Desk Award. Au urmat  câteva apariţii în seriale TV, pentru ca, în 1967, să facă un rol strălucit,  Benjamin Braddock,  în filmul The Graduate
   Cariera sa a fost răsplătită cu multiple nominalizări la premii şi distincţii (51), o mulţime de victorii (59), dar şi două premii supreme, Oscarul. Primul a fost câştigat în 1980, după o interpretare epocală în Kramer vs. Kramer, iar al doilea i-a fost acordat în 1988, după o magistrală lecţie de actorie în filmul Rain Man, după ce ratase cu puţin Oscarul  pentru rolul din Tootsie (1982).

Harvey Keitel

    Harvey Keitel (n. 13 mai 1939) este un actor american cu origini româneşti. Mama sa, o evreică pe nume Miriam, s-a născut lângă Brăila emigrând mai apoi în Statele Unite.
   Cariera sa actoricească sete absolut impresionantă, fiind unul dintre actorii preferaţi de către regizorul Martin Scorsese.  De la debutul său din 1966 în serialul TV Hogan's Heroes şi până în prezent, Harvey are la activ peste 150 de apariţii, având chiar şi o nominalizare la Oscar, la categoria cel mai bun actor în rol secundar, în filmul Bugsy (1991).
   A mai jucat în: Alice Doesn't Live Here Anymore (1974), Taxi Driver (1976), Falling in Love (1984), The Last Temptation of Christ (1988), Thelma & Louise (1991), Pulp Fiction (1994), National Treasure (2004).

Barbara Bach

   Numele original este  Barbara Goldbach (27 august 1947, Queens, New York), iar rădăcinile sale cu România se regăsesc pe linie paternă, evreu ce provenea dintr-o familie multinaţională, bunica fiind româncă.   A fost căsătorită cu bateristul Beatles, Ringo Starr.
   Cariera ei de actorie a debutat în Italia, unde a jucat Nausicaa în L'Odissea (1968), o adaptare TV de opt ore a celebrului poem epic al lui Homer, în regia lui Franco Rossi. În 1977, Bach a interpretat spionul rus Anya Amasova în filmul James Bond - The Spy Who Loved Me
   A mai jucat în: Force 10 from Navarone (1978), Caveman (1981).

Fran Drescher

   Francine Joy Drescher (născută la 30 septembrie 1957, New York) provine dintr-o familie de evrei est europeni, străbunica sa fiind moldoveancă din Focşani, de unde a şi emigrat ÎN SUA.
   Drescher și-a făcut debutul pe ecran cu un mic rol în filmul din filmul Saturday Night Fever (1977), iar un an mai târziu a apărut în Hot Wax (1978) și povestea de groază a lui Wes Craven Stranger in Our House (1978). Faima incontestabilă a dobândit-o graţie propriul său sitcom The Nanny (1993 - 1999), pentru care a fost nominalizată pentru două premii Emmy și două premii Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o serie de televiziune de comedie în timpul spectacolului, însă de câştigat a doar TV Land Awards, în 2008. Interpretări notabile a avut şi în filmele: Doctor Detroit (1983), UHF (1989), Jack (1996) şi The Beautician and the Beast (1997).
Julianna Margulies

    S-a născut în Spring Valley, New York, în data de 8 iunie 1966, într-o familie de emigranţi evrei, deşi mama sa, Francesca, se convertise la creştinism pe când copiii ei erau tineri. Bunicii săi provin din România Austria , Ungaria și Rusia si au emigrat în SUA la începutul secolului al XX-lea.
   După mai multe roluri mici de televiziune, Margulies a fost răsplătită cu critici pozitive pentru rolul său,  Carol Hathaway, din ER (Camera de urgenţă) pe lunga durată a serialului produs de NBC şi pentru care a câştigat un premiu Emmy. Am fi tentaţi să credem că Julianna Margulies ar fi fost actriţa serialelor: Law & Order (1993), Ellen (1998), The Grid  (2004), The Sopranos (2006-2007), Canterbury's Law (2008) sau  The Good Wife (2009-2016), însă ea s-a remarcat şi în lung metraje, cum ar fi: Out for Justice (1991), A Price Above Rubies (1998), Evelyn (2002), Snakes on a Plane (2006), ori Stand Up Guys (2012).
Elina Löwensohn

   Elina Löwensohn (n. 11 iulie 1966 - Bucureşti) este o actriţă americană de origine română. Mama sa, fostă dansatoare în Bucureşti, a fost căsătorită cu un supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste, iar după decesul acestuia a emigrat în America, obţinând viza de ieşire din România numai după o grevă a foamei.
   Löwensohn a studiat în New York și a cântat în mai multe producții teatrale de succes. A început cariera de film în scurt metrajul Theory of Achievement (1991). În scurt timp a devenit extrem de solicitată în diverse producţii americane sau franţuzeşti, iar câteva dintre rolurile sale notabile sunt Diana Reiter în Schindler's List (1993), Katya în episodul The Gymnast în serialul Seinfeld (1994), Iris în Six Ways to Sunday (1997), sau Anne Levels în The Wisdom of Crocodiles (1998).
   A mai jucat în: Another Girl Another Planet (1992), Nadja (1994), I'm Not Rappaport (1996), Dark Water (2005), The Forbidden Room (2015).

Winona Ryder

    Numele complet al Winonei Ryder este Winona Laura Horowitz (n. 29 octombrie 1971). Originile sale române provin de la bunicii din partea tatălui, care au emigrat în Statele Unite ale Americii din România şi Rusia. Aceştia erau de origine evreiască.. Actrita este cunoscuta datorită mai multor filme sau seriale TV de succes, cum ar fi Beetlejuice (1988), Heathers (1988),  Edward Scissorhands (1990), Dracula (1992), Fiicele doctorului March (1994), Alien: Renaşterea (1997), Prietenii tăi (2001), The Last Word (2008).
   În 2009 a revenit pe marile ecrane în filmul Star Trek, iar presa de specialitate a primit cum se cuvine acest eveniment. În 2010 a fost nominalizată pentru două premii Guild Awards, pentru rolul din pelicula When Love Is Not Enough: The Lois Wilson Story şi pentru rolul secundar din Black Swan.

Elsa Pataki

    Elsa Pataky (n. 18 iulie 1976, Madrid) este o actriţă de origine spaniolă din partea tatei şi română din partea mamei. A studiat jurnalism la Universitatea din San Pablo, dar în tot acest timp a luat lecţii de actorie. Vorbeşte fluent spaniola, româna, engleza, italiana şi franceza.
   A debutat în serialul spaniol pentru televiziune TV Al salir de clase (1997–1998), iar primul lung metraj a fost El arte de morir (2000).
   A mai jucat în Snakes on a Plane (2006), Skate or Die (2008), însă, de departe, de referinţă sunt  apariţiile sale în suita Furios şi iute: Fast Five (2011), Furious 6 (2013), Furious Seven (2015), The Fate of the Furious (2017).

Natalie Portman

    Natalie Portman, născută Natalie Hershlag ( 9 iunie 1981, Ierusalim, Israel), este unicul copil al unei familii de evrei, tatăl său fiind un reputat medic ginecolog specialist în tratamente pentru infertilitate. Familia tatălui provine din Rzeszow, Polonia, cazul tatălui, respectiv Nisporeni, Moldova, cazul mamei, ambii găsindu-şi sfârşitul în lagărul de exterminare de la Auschwitz.
   Natalie a debutat ca actriţă în filmul franţuzesc Léon (1994), dar, în prezent, cariera sa în cinematografie este absolut copleşitoare, atât ca actriţă (55 de roluri), cât şi ca producător (10 filme), regizor (3 filme) sau scenarist (3 filme). De notorietate va rămâne personajul Padmé, pe care l-a interpretat în trei filme din seria Star Wars:  Episode I - The Phantom Menace (1999), Episode II - Attack of the Clones (2002), Episode III - Revenge of the Sith (2005). 
   Totuşi, cea mai înaltă culme a carierei o va atinge în 2011, an în care a fost răsplătită cu un Oscar, un Glob de Aur, un premiu BAFTA, plus alte premii pentru rolul său din Black Swan, în care Natalie a avut rolul principal.

Sebastian Stan

   Sebastian Stan (n. 13 august 1982, Constanţa) a părăsit România pe când avea opt ani pentru a se muta la Viena împreună cu mama sa, care a reuşit un contract de angajament ca pianistă, dar după patru ani se vor muta în Comitatul Rockland, New York.
   După multe roluri în televiziune si film, incluzând şi The Covenant şi Gossip Girl, Stan a primit un rol principal in 2009 în seria Kings, în rolul prinţului Jack Benjamin. A devenit extrem de cunoscut după rolul primit în  Captain America: The First Avenger, unde l-a interpretat pe James Buchanan ''Bucky'' Barnes, interpretare regăsită ulterior şi în  Captain America: Winter Soldier, Captain America: Civil War, dar şi în alte producţii Marvel Cinematic Universe.
   A mai jucat în: The Architect (2006), Black Swan (2010), The Apparition (2012), Ricki and the Flash (2015), The Martian (2015).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.