Bijuterii ale României în Patrimoniul UNESCO (III)

   Zidirea lor a început cu 800 de ani în urmă. Mai întâi de toate au fost lăcaşe pentru suflet şi rugăciune, dar, când a fost cazul, au fost transformate în incinte pentru apărare. Bisericile fortificate din Transilvania sunt o moştenire fabuloasă ce ne-a fost lăsată nouă de către saşi. Acum, clopotele lor tac. Nici saşii nu mai sunt. Nici ceasurile din turnurile-clopotniţă nu mai măsoara timpul. Le-am vizitat cu mult respect şi încântare.

 

 

 

    Au fost mai multe. Unele au fost macinate de istorie. Altele, cam 150, au ramas in picioare. Dintre acestea, sapte (deocamdata) au fost recunoscute ca fiind comori ale umanitatii si au intrat in Patrimoniul UNESCO. Povestea sasilor transilvani a inceput in secolul al X-lea, odata cu actiunea de cucerire maghiara a voievodatelor romanesti din Ardeal. Pentru a-si intari autoritatea asupra teritoriilor cucerite si pentru a asigura apararea acestora, regalitatea maghiara a apelat la colonizarea zonei cu noi populatii. Printre acestea s-au numarat si sasii, sositi din regiunile Flandrei, Saxoniei si Rinului. Treptat, colonistii sasi au capatat privilegii asupra teritoriilor unde s-au asezat. Initial spatii de rugaciune, bisericile sasesti au inceput sa fie fortificate odata cu aparitia pericolului navalirilor turcesti si tataresti. Lacasurile de rugaciune, situate, prin traditie, in centrul obstii, au dobandit si functia de adapost al comunitatii. Au fost construite, cu tenacitate si pricepere, ziduri de aparare, turnuri fortificate, bastioane si drumuri de straja. La vreme de restriste, bisericile astfel intarite puteau adaposti intreaga populatie. Tot acolo erau dosite proviziile si uneltele de lucru.

    In curtea interioara a bisericilor au fost construite locuinte de tip fagure, lipite de zidul de aparare. Fiecare familie avea locul sau bine stabilit in interiorul fortificatiei si, in unele cazuri, locul acela se transmitea in familie, din generatie in generatie. Lucrurile pareau sa se eternizeze, in intelesul bun al cuvantului – cu trecerea timpului, comunitatile sasesti deveneau din ce in ce mai puternice, din ce in ce mai prospere si mai influente. Prima mare lovitura a venit odata cu incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, cand populatia saseasca a avut mult de suferit de pe urma autoritatilor comuniste nou-instalate. Pentru sasii care nu au murit in razboi, au urmat exproprieri, deportari, ani grei de inchisoare. Dupa 1989, cand au putut sa plece, sasii au plecat de tot. Aproape toti. Un exemplu: in anul 1939, comunitatea sasilor din localitatea Valea Viilor numara 928 de membri. In 2004 ramasesera 20. Acum mai sunt doar sase.

    Singurul lucru bun care li s-a intamplat bisericilor sasesti fortificate in ultimii ani este faptul ca sapte dintre ele au capatat statutul de situri ale Patrimoniului Mondial al UNESCO. In ultima vreme au inceput (de fapt, reinceput, dupa interventiile efectuate in anii ’60) lucrarile de conservare si de restaurare. Volumul si complexitatea lucrarilor reclama, insa, sume considerabile pe care, se vede treaba, bugetele postrevolutionare nu prea sunt dispuse sa le aloce. Au aparul si initiative particulare ori ale unor organizatii nonprofit care lucreaza si investesc in lucrarile de restaurare – cel mai bun exemplu este cel al Fundatiei Mihai Eminescu, patronata de Printul Charles al Marii Britanii, cel care, de altfel, a si achizitionat o gospodarie saseasca la Viscri. Interesul Printului Charles pentru batranele localitati sasesti a facut ca, pe aceste meleaguri, sa soseasca si un botanist britanic, dr. John Akeroyd.

    Inca de la prima vizita, din anul 2000, John Akeroyd a fost fascinat de zona, considerand-o „una dintre comorile culturale cel mai putin cunoscute ale Europei. Aici, peisajul rural prezinta caracteristici de tip medieval care au supravietuit in mod remarcabil: biserici fortificate, sate pastrate intacte, agricultura mixta nonintensiva in echilibru ecologic cu natura si animalele in salbaticie, sate inconjurate de paduri batrane si pajisti bogate in flori salbatice. O astfel de frumusete si bogatie naturala nu este rezultatul unei simple asamblari de fragmente, ci reprezinta un intreg de o inestimabila valoare stiintifica, culturala si umana.“ In anul 2006, John Akeroyd a publicat, editata de Fundatia Adept, o carte: Peisajul istoric al satelor sasesti din sudul Transilvaniei. Cu o circulatie restransa, lucrarea este, in egala masura, o opera de investigare stiintifica a fostelor teritorii sasesti si o balada incantata si trista a acestora. Prefata cartii poarta titlul: Protejarea unei lumi uitate in folosul generatiilor viitoare. Din pacate, la nivel institutional, se pare ca Romania nu poate pricepe cele doua abstractiuni din enuntul de mai sus, nici alaturarea lor. Daca lumile cu pricina tot sunt uitate, de ce ni le-am mai aminti? Si ce-au a face generatiile viitoare cu ceea ce noi am uitat deja?

Calnic, judetul Alba
Povestea cetatii Calnic incepe in secolul al XIII-lea cu un masiv donjon de piatra, inconjurat de ziduri puternice, folosit ca locuinta nobiliara. La 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii sasesti care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, a inaltat noi centuri de ziduri, a fortificat turnul portii si, pe ruinele unei constructii mai vechi, a ridicat, in incinta interioara, o capela.

Valea Viilor, judetul Sibiu

Localitatea este atestata de la 1263. Aici, in secolul al XIV-lea, a inceput constructia unei biserici, dar infatisarea actuala a lacasului de cult dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea. Tot de atunci dateaza si fortificatiile. Orga a fost instalata la anul 1807, dar acum componentele din piele ale delicatului sau mecanism au fost distruse de dihori. Amenajarea drumului ce strabate comuna a obturat sistemul de drenaj al cetatii, astfel incat acum, cand ploua, apa se infiltreaza prin pardoseala de lemn a bisericii.

Biertan, judetul Sibiu
Atestata de la 1283, biserica din Biertan este inconjurata de patru randuri de ziduri de aparare, noua turnuri si bastioane si a fost, vreme de mai bine de 300 de ani (1562-1867) resedinta episcopala a sasilor. Usa sacristiei poarta marturia uluitoarei priceperi tehnice a mesterilor sasi: o incuietoare cu 15 zavoare care se inchid pe trei directii si care sunt actionate, simultan, printr-o singura rasucire a cheii in broasca.

Darjiu, judetul Harghita

 
Reconstruita in secolului al XV-lea pornind de la o constructie in stil romanic ridicata in secolul al XIII-lea, biserica din Darjiu este protejata de un zid de aparare cu inaltimea de cinci metri. Frescele din interior (din care se mai pastreaza fragmente) au fost pictate la anul 1419. In secolul al XVIII-lea, cand functia de aparare a bisericii-cetate si-a pierdut insemnatatea, in incinta au fost amenajate spatii de depozitare a proviziilor pentru intreaga comunitate.

Saschiz, judetul Mures
Locuita de secui pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, localitatea a fost apoi populata preponderent de sasi. Turnul cetatii seamana foarte mult cu Turnul cu Ceas din Sighisoara, intre cele doua comunitati, cea a Sighisoarei si cea a Saschizului, existand o veche rivalitate. Biserica din Saschiz a fost fortificata la anul 1493 si are aspectul unui bastion, etaland la etaj un drum de straja sprijinit in consola. Pentru siguranta comunitatii, sasii au construit pe culmea dealului din apropiere,
intr-un loc greu accesibil, o cetate, astazi in ruina.

Viscri, judetul Brasov

Prima atestare a bisericii dateaza de la 1400, dar aceasta a fost construita pe locul unei biserici romanice inca si mai vechi. In actuala incinta se mai pastreaza patru capiteluri provenind de la biserica romanica, unul dintre ele servind drept cristelnita. Altarul incorporeaza o orga, iar aceasta este, in prezent, supusa unor migaloase si complexe lucrari de restaurare. Zidurile si turnurile de aparare au capatat forma lor definitiva in secolul al XVII-lea.

Prejmer, judetul Brasov
Prima atestare documentara a bisericii dateaza din secolul al XIII-lea. Este una dintre cele mai frumoase si mai puternice din Transilvania si are, alipite de zidul de aparare, 272 de incaperi, cate una pentru fiecare familie a comunitatii (cel mai mare numar de incaperi dintre toate bisericile sasesti fortificate). Altarul gotic a fost pictat intre anii 1450-1460. La intrarea in biserica se pastreaza piatra cu inel de fier de care erau legati nelegiuitii si femeile necredincioase, spre a fi batjocoriti de comunitate la iesirea de la slujba.

 

NOTĂ: Material preluat de pe "Descoperă.ro", publicat la data de 14 mai 2008. Intervenţiile personale în materialul original: Ilustraţia (adăugată); Corectarea şi adaptarea şapoului. În rest, nu a fost nicio modificare. 

Bijuterii ale României în Patrimoniul UNESCO (II)

După Mânăstirea Hurezi, destinaţia anterioară a AQVILEI, vom poposi acum, preţ de câteva rânduri, la Sighişoara. Am ajuns la Cetatea Sighişoarei (Foto 1), atestată documentar din secolul al XIII-lea şi inclusă în 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

 

 

 

 

   Pe oriunde ai ajunge/intra in Sighisoara, aceasta ti se arata asemenea unui oras obisnuit: un amestec de case vechi si blocuri neutre. Conduci mai mult din instinct (indicatoare nu prea exista), parasesti asfaltul pentru un drum pietruit, opresti la o bariera, platesti o taxa de 12 lei, drumul pietruit continua, treci pe sub o bolta, apoi pe sub inca una si esti teleportat direct in Evul Mediu, in centrul Cetatii Sighisoarei. Daca ajungi, asa cum am ajuns noi, in extrasezon turistic, bagi de seama ca Cetatea are locuitorii sai care, la randul lor, au treburile lor cotidiene – tocmai in asta consta farmecul aparte al vechiului burg. Muzeu locuit, destinatie turistica si „localitate de domiciliu“ totodata, Cetatea Sighisoarei atrage vizitatori din tara si din strainatate, printre care isi croiesc drum, cu ghiozdanele in spate, elevii de la Scoala din Deal, institutie de invatamant atestata inca de la anul 1522 (in forma actuala, cladirea in stil neogotic dateaza din 1901).

    La cimitirul din imediata apropiere a Scolii din Deal (Foto 2) odihnesc mai multi sasi decat au ramas astazi in viata in stravechiul tinut sasesc. Colonizati in Ardeal inca din secolul al XII-lea, sasii constituiau, la 1939, o comunitate puternica, ce numara aproape un milion de persoane, cu o cultura si o personalitate semnificative. Declinul tragic al acestei etnii a debutat la incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, odata cu deportarile la munca silnica in lagarele din URSS, apoi cu exproprierile si actiunile de „nivelare“ culturala practicate de comunistii autohtoni. Punctul culminant al despartirii comunitatii sasesti de tinuturile in care a vietuit vreme de 800 de ani a fost atins in anii de dupa 1989, cand s-a inregistrat un adevarat exod (voluntar, de aceasta data) al sasilor catre taramul lor primordial: Germania. Acum, din pacate, nu ne mai ramane decat sa contemplam mostenirea pe care ne-au lasat-o sasii, in absenta acestora. Iar Cetatea Sighisoarei este, din acest punct de vedere, o piesa de rezistenta.

Cum am spus, o sedere in Cetatea Sighisoarei (sunt preturi pentru toate buzunarele) este precum o intoarcere in timp, este un privilegiu pe care ar trebui sa-l pretuim pentru unicitatea sa. Poate cea mai reprezentativa constructie de aici este Turnul cu Ceas – poarta principala de acces in Cetate si, totodata si pentru mai multe secole, sediu al Primariei. Astazi, Turnul gazduieste Muzeul de Istorie al orasului. Turnul cu Ceas a fost construit intre secolele XIII-XIV, iar forma sa actuala dateaza de la anul 1676. Au mai fost ridicate de catre mesterii breslasi ai Sighisoarei inca 14 turnuri de aparare, care strajuiau zidurile de incinta ale cetatii. Dintre acestea, noua sunt si astazi in picioare, iar unul este inca locuit.

    Dracula e un motiv in plus pentru care Cetatea Sighisoarei a fost inclusa in circuitele turistice. Certitudini sunt doua:
1. Scriitorul irlandez Bram Stoker (1847-1912) a scris romanul Dracula in anul 1897 si
2. Vlad Tepes a trait intre anii 1431 si 1476.
In rest, avem de-a face cu presupuneri, unele partial confirmate, dar care, toate, sporesc farmecul legendei: se pare ca Vlad Tepes s-a nascut la Sighisoara
(intr-o casa care, intr-adevar, dateaza din vremea lui si unde acum functioneaza un bar, o terasa si un restaurant care stiu sa profite – si de ce n-ar face-o? – de pe urma povestii); se spune si ca Vlad Tepes ar fi personajul care ar fi stat la baza povestii lui Stoker. La fel, se spune ca trupul lui Vlad Tepes (descapatanat) ar fi fost ingropat langa Bucuresti, la Manastirea Snagov. Oricum, cu sau fara Dracula, Cetatea Sighisoarei fascineaza si creeaza, in sensul bun al cuvantului, dependenta.
Cine a trecut pe aici va reveni.

   Facts 

 

   Wilhelm Emil Messerschmitt a trait intre anii 1898-1978, iar numele lui este sinonim celui al aviatiei germane din al doilea Razboi Mondial. Dupa razboi, domnul Messerschmitt a infiintat o Fundatie care ii poarta numele, specializata in restaurarea si conservarea monumentelor istorice si culturale. Fundatia Messerschmitt functioneaza, prin dorinta intemeietorului, in tarile care au avut de suferit de pe urma bombardamentelor germane in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. In Romania, Fundatia a cumparat si apoi a restaurat Casa cu Cerb din Sighisoara si a finantat restaurarea Bisericii din Deal din aceeasi localitate.

 NOTĂ: Material preluat de pe "Descoperă.ro", publicat la data de 17 martie 2008. Exceptând ilustraţia, nu a fost nicio modificare în materialul original.

Bijuterii ale României în Patrimoniul UNESCO (I)

    Începem, din acest numar, o calatorie tematica. Vom vizita, de acum inainte, cele mai de pret comori ale tarii noastre – mai exact siturile romanesti de o valoare culturala sau naturala exceptionala pentru umanitate si care apartin (fiind recunoscute ca atare de catre UNESCO) patrimoniului mondial. 

   Pentru inceput, o scurta prezentare: UNESCO este Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Unul dintre obiectivele ei este acela de a identifica si proteja, in lumea intreaga, monumentele culturale si naturale care merita sa fie recunoscute ca fiind parte a patrimoniului comun al umanitatii. In 1972, UNESCO a adoptat Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial. De atunci, 183 de state au ratificat-o si mai bine de 850 de situri au fost inscrise pe lista obiecti¬velor de patrimoniu.

    Romania a aderat la Conventia UNESCO in anul 1990 si, pana in acest moment, are sapte situri recunoscute: Delta Dunarii, bisericile fortificate din Transilvania (Calnic, Valea Viilor, Biertan, Saschiz, Darjiu, Viscri, Prejmer), Manastirea Hurezi, bisericile pictate din Moldova (Probota, Voronet, Humor, Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava), fortaretele dacice din Muntii Orastiei (Banita, Luncani-Piatra Rosie, Costesti Blidaru, Costesti Cetatuie, Sarmizegetusa Regia, Capalna), centrul istoric al Sighisoarei si bisericile de lemn din Maramures (Rogoz, Ieud-Deal, Poienile Izei, Plopis, Surdesti, Desesti, Budesti, Barsana).

    Ne vom incepe pelerinajul printre nestematele noastre de patrimoniu mondial cu Manastirea Hurezi. Situata in satul Romanii de Jos, in ime¬diata apropiere a orasului Horezu (Valcea), manastirea este ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu. Ridicat intre anii 1690 si 1697, ansamblul monahal a fost extins,
de-a lungul secolelor, de egumenii manastirii. Despre ctitor, Enciclopedia Romaniei, alcatuita de Lucian Predescu si publicata de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, la anul 1940, glasuieste astfel: „Domnia lui Brancoveanu, de 26 de ani, sustinuta cu o diplomatie rara intre turci, austrieci si rusi, a fost epoca de glorie cum Tara Romaneasca inainte nu avusese. Literatura si artele luasera o dezvoltare exceptionala. Cartile romanesti au inundat tot pamantul romanesc, precum cele tiparite in limbile tuturor ortodoxilor supusi
s-au raspandit in tot Orientul ortodox.

    Milostenia lui Brancoveanu nu cunostea margini. Banii si daniile lui s-au revarsat la toate patriarhiile, episcopiile si manastirile ortodoxe ale Rasaritului. Stilul brancovenesc predomina in secolul al XVIII-lea in arhitectura, sculptura, pictura, aurarie si mobilier. Zideste biserici si manastiri intre care cea mai frumoasa e cea de la Hurez. (...) Diferitele curti si palate vestesc marirea lui Brancoveanu in interiorul tarii si departe in afara.“
    De atata bine cat a facut, Brancoveanu a fost vandut turcilor de boierii Cantacuzinesti. Cum a sfarsit o domnie glorioasa aflam tot din Enciclopedia Romaniei: „Un aga veni pe ascuns la Bucuresti, mazili si ridica (23 martie 1714) pe Brancoveanu cu intreaga familie. A fost dus la Constantinopol, inchis si torturat in Sapte Turnuri; iar in 15 august 1714 fu decapitat cu cei trei fii ai sai si ginerele sau. Trupul lui Brancoveanu, aruncat in apele Bosforului, a fost adus la 1720, de sotia sa, Maria, si ingropat la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti.“ Astfel, cavoul pe care domnitorul si-l pregatise pentru odihna de veci in biserica mare a Manastirii Hurezi a ramas gol pana in zilele noastre, marturie a unuia dintre cele mai tragice destine din istoria Romaniei.
    Manastirea Hurezi a functionat pana la anul 1872 cu obste de monahi, apoi a devenit de calugarite, asa cum se gaseste si acum. Astazi, la mai bine de 300 de ani de cand i s-a asezat piatra de temelie, Manastirea Hurezi este un model de referinta pentru ceea ce s-a impus in timp, prin frumusete si desavarsita armonie, a fi stilul brancovenesc.

    Daca tot ati ajuns la Manastirea Hurezi, va sugeram sa mai vizitati cateva interesante obiective aflate la distante rezonabile. Astfel, pe Valea Oltului puteti poposi la Castrul roman Arutela sau va puteti abate pe la Muzeul Satului Valcean din comuna Bujoreni. La Costesti, va puteti plimba prin fascinanta rezervatie naturala a trovantilor, iar la Maldaresti intrebati de cele doua cule (Greceanu si Duca). Merita sa popositi si la Manastirile Govora, Dintr-un Lemn, Arnota, Bistrita, Polovragi sau Surpatele. Dincolo de frumusetea fiecarui loc in parte, calatoria in sine ofera bucuria de a strabate un peisaj de o frumusete unica.

 NOTĂ: Material preluat de pe "Descoperă.ro", publicat la data de 17 martie 2008. Exceptând ilustraţia, nu a fost nicio modificare în materialul original.