România fenomenelor unice în lume - Vol. 2

   Citind pe ici, pe colo, cam pe unde cineva mai scrie şi ceva bun despre ţara asta, devin din ce în ce mai convins că habar nu avem cât de milostiv a fost Dumnezeu cu aste plaiuri şi cu ăst popor. Nici cât este negru sub unghie nu ştim, dar nici nu avem de unde să aflăm, motiv pentru care apreciez din tot sufletul eforturile autorilor de bloguri, care, după putere şi pricepere, dedică nu numai timpul pentru a scrie, ci şi timpul pentru a le afla. 

   Sătul până la greaţă de mizeriile difuzate pe orice canal autohton de televiziune, îmi găsesc relaxarea în faţa TV-ului savurând aproape hipnotizat emisiuni pe Travel, Discovery, Digi World etc. De ce niciunul dintre posturile noastre nu dedică spaţiu pentru ca generaţia tânără să afle despre România că între două violuri, şase crime, nenumărate furturi şi o duzină de politicieni imbecili se mai întâmplă şi lucruri bune, nu mă întrebaţi pe mine. Nu eu le asigur rating-ul. 

   Revenind, totuşi, la specificul "Pipetei de patriotism", vă pun la dispoziţie încă un material interesant, pe care l-am preluat aproape integral de pe site-ul "Misterele Lumii" (semnat precum Ponta doctoratul), care, la rândul său, l-a copiat de pe "Descoperă.ro", unde a fost publicat sub semnătura lui Nicu Parlog, la data de20.07.2009. 

   Singurele intervenţii pe text au fost diacriticile şi înlocuirea unor fotografii. În rest, lectură plăcută! 

 Locuri misterioase din România 

   Uitate pe nedrept, trecute sub tăcere de dezinteresul majorităţii cercetătorilor, pe teritoriul României există nenumărate zone unde realitatea este învinsă de paranormal şi unde tărâmurile se contopesc în şoapte de legende, mistere şi poveşti incredibile.

   O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea în care sunt prezentate este absolut întâmplătoare, nu am încercat să alcătuim un top. La urma urmei, nu există termen de comparaţie între locurile tainice cu care a fost binecuvântat sau blestemat pământul românesc. Polovragi – Adevărata peşteră a lui Zamolxis? Pe malul Olteţului, într-o ambianţă de vis, în mijlocul naturii ne priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a fiinţat odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci.

Numită printre altele, peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite.
Profesorul Nicolae Simionescu dezvăluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerând că se trage din existenţa unei câmpii “Poleo” unde se adunau vracii şi iniţiaţii dacilor.
Ermiţii daci erau capabili să vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numită Polovraga, planta dispărută în zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, peştera descrisă de Mihai Eminescu în poemul “Memento mori”.
Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare, fiind capabil să-şi schimbe după dorinţa înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei.
Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci.

   Zvonurile despre comorile dacice ascunse în Polovragi au atras sumedenie de răuvoitori şi aventurieri lacomi. Toţi aceştia au avut parte de morţi tragice în încercările lor nesăbuite de a tulbura liniştea locului.
Se spune că blestemul lui Zamolxis încă veghează locul. Stau mărturie zecile de cazuri, povestite în popor, despre ciobani cărora le-au dispărut oile, văcari cărora le-au dispărut vacile din faţa ochilor, nuntaşi cărora le dispărea de pe mese băutura şi mâncarea - lăsându-i muţi de spaimă şi bolnavi de nebunie.

   Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O întâmplare demnă de reţinut este acea care vizează cunoscutul obicei al lui Tudor Vladimirescu de a reveni pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi.
   O iscălitură a sa rămasă în mănăstire se adaugă variantei neoficiale în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe când Domnul Tudor, un iniţiat al vremii, a rămas în mănăstire pentru a trăi deghizat în călugăr până la sfârşitul vieţii. 

Şinca Veche şi enigmele bisericii din stâncă

    Situat în frumoasă Ţara a Făgăraşului, Şinca Veche este un fascinant şi străvechi sat românesc care a avut cândva patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani.

    Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialiştilor atrage atenţia asupra inscripţiilor necreştine de pe unul dintre pereţii altarului.

   Conform preotului Silvestru Popovici din Şinca Veche, acest perete face parte din biserica interioară, din peşteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori.
Încărcătură subtilă a acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii.
   Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşmă. Zona mai este celebră în rândul iniţiaţilor deoarece aici, în preajma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească.
   Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau româneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică.
   Să fi fost cântece în limba dacă? La Şinca Veche, Braşov, în locul numit „La Mănăstire “, scobite în stânca sunt două biserici rupestre, două biserici sub pământ.

   Aici, sute de ani, pe documente cel puţin 250 de ani, s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către călugării care şi-au întemeiat mănăstire. În vremea prigoanei Mariei Tereza, când s-a dorit catolicizarea forţată a Ardealului şi au fost distruse, numai în Ţara Făgăraşului, peste 400 de mănăstiri, călugării s-au ascuns sub pământ ca să ţină candela ortodoxiei aprinsă. Locul a dobândit prin rugăciunea şi jertfă vieţuitorilor mult dar de la Dumnezeu, aşa încât, pare că aici sub pământ şi pietrele se roagă şi slujesc lui Dumnezeu. Pietrele acestea au ascultat atâta rugăciune cât să ajungă pentru un neam întreg. De mii şi mii de ori Sfântul Duh s-a pogorât să transforme pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului sfinţind pentru totdeauna locaşul.

   Acesta este motivul pentru care locul este căutat de foarte mulţi oameni şi toţi câţi vin şi se roagă aici simt că le sunt ascultate rugăciunile, ca ceva tainic se întâmpla cu ei şi cine a fost o dată simte nevoia să revină.

   Vine un om şi pleacă un alt om.